În cursul zilei de astăzi, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au efectuat un control în zona Pieţei Viilor din municipiul Botoşani, în scopul prevenirii şi combaterii încălcării drepturilor de proprietate intelectuală.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat faptul că un agent economic avea expuse spre comercializare 126 de articole de îmbrăcăminte, de diferite tipuri, ce aveau inscripţionate mărci despre care existau indicii că ar fi contrafăcute.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie fără drept de produse similare cu cele care poartă o marcă înregistrată şi care prejudiciază titularii de drepturi, întreaga cantitate de mărfuri, în valoare totală de peste 10.000 de lei fiind indisponibilizată în vederea confiscării.
3 lucruri de care este bine să ții cont atunci când achiziționezi un apartament vechi
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Amenajări exterioare cu ardezie pentru spații mici: idei și sfaturi practice
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
A început modernizarea unui drum județean de piatră
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită: Până CÂND mai pot fi folosite
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
FC Botoșani părăsită de vârful de atac, a plecat în liga secundă din Polonia
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024