Prima acțiune electorală de anvegură care va avea loc la Botoșani după startul oficial al campaniei îl va aduce în oraș pe fostul președinte al României.
Traian Băsescu și-a anunțat prezența în municipiul reședință sâmbătă, 7 mai, când la Casa de Cultură a Sindicatelor va avea loc de la ora 15:00 o adunare electorală a Partidului Mișcarea Populară. La acțiune se mizează pe prezența a circa 600 de membri și simpatizanți.
”Noi ne-am propus să umplem sala”, a spus Mihai Țâbuleac, președinte PMP Botoșani.
Acesta l-a invitat și pe fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu, însă acesta nu și-a confirmat deocamdată participarea la manifestarea electorală de la Botoșani.
Traian Băsescu revine astfel în județ după șase ani, în 2010 el vizitând în mai multe rânduri Dorohoiului ca urmare a inundațiilor catastrofale produse în acea vară. (S.B.)
Un bărbat din Botoșani deține singurul exemplar din țară al unei mașini de epocă, fabricată în SUA
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
Salvatorii botoșăneni, misiuni de suflet alături de elevi într-o săptămână specială
Oana Sava
Apr 23, 2024
INFORMARE Primăria Mihai Eminescu despre Luna Curățeniei
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024