De trei ori posturile de salvamar pentru parcul de agrement turistic și sportiv Cornișa au fost scoase la concurs.
Cum de fiecare dată nu s-a prezentat nimeni, conducerea Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) a decis modificarea criteriilor de angajare.
”Deja și-au manifestat intenția vreo trei sau patru tineri de a-și depune dosarul și sperăm ca până la sfârșitul perioadei de depunere să mai vină vreo unul, doi să avem de unde alege”,
Eugen Țurcanu, director DSPSA
Singura problemă este faptul că municipalitatea prin DSPSA va trebui să îi școlarizeze pe acești tineri, cu condiția ca ulterior să rămână să lucreze la Cornișa.
”Asta e condiția. Prima dată am pus cu brevet și nu a venit nimeni. Am luat contact și cu cei de la Asociația Națională a celor care brevetează asemenea salvamari și am căutat în județ o listă de-a lor, ne-au dat niște nume, au încercat să-i sune cei de la Cornișa dar nu a venit nimeni”,
Eugen Țurcanu, director DSPSA
Pentru parcul Cornișa este nevoie de 4 salvamari plus cinci supraveghetori. Specializarea unui salvamar durează până la 9 săptămâni de zile.
Amenajări exterioare cu ardezie pentru spații mici: idei și sfaturi practice
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
A început modernizarea unui drum județean de piatră
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită: Până CÂND mai pot fi folosite
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
FC Botoșani părăsită de vârful de atac, a plecat în liga secundă din Polonia
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Veste pentru botoșăneni: Facturile ar putea fi plătite direct la poștași
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024