Ştiri
Bravii primari din Zona Metropolitană au vorbit despre proiecte, la moldoveni – GALERIE FOTO

Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014 – 2020 a constituit obiectul dezbaterilor pentru cei peste 85 de participanți la Forumul partenerilor din Botoșani și Drochia, găzduit de partea moldoveană în luna septembrie.

Organizatorii forumului au fost Consiliul Raional Drochia și  Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Botoșani, la care se adaugă  Asociația Obștească Centru de Resurse „Univers” din Drochia.

 

Pentru identificarea de parteneri și de proiecte comune a fost planificată  organizarea unor ateliere de lucru distincte pe Autoritate publică locală și Siguranța cetățeanului, Cultură și Patrimoniu, Educație sau Sănătate, cu un număr de 15 parteneri de fiecare parte a Prutului, din rândul primarilor, managerilor de instituții și a reprezentanților organizațiilor neguvernamentale.

 

Forumul a produs surpriza unei prezențe de trei ori mai numeroasă din rândul tuturor participanților. Dovadă a faptului că finanțările pe proiectele transfrontaliere sunt de această dată, practic și nu doar teoretic, foarte aproape.

 

Mai exact, la nici două luni distanță. Și totul, în condițiile unei întârzieri în derularea programului de circa un an și jumătate, timp în care însă ambele părți au parcurs însă pașii posibili din perspectiva viitoarelor proiecte transfrontaliere, prin încheierea acordurilor de cooperare și a unor  protocoale similare.

 

Din partea română au participat primarii comunelor Curtești, Bălușeni, Vlădeni, Stăuceni, Durnești, Blândești, Albești, directori de școli din Curtești, Bucecea, Vlădeni, Albești, reprezentanți ai unor instituții publice județene (Scoala Populară de Arte, Fundația județeană pentru Tineret) și ONG-uri (Fundația Nicoară, Asociația Floarea Albastră, Asociația Arlechin). Din partea moldoveană au participat președintele și executivul Consiliului Raional Drochia, administrația publică a orașului, primari din 17 localități, directori de școli, din sănătate, cultură.

 

Forumul și-a propus crearea cadrului operațional care, din această toamnă, va permite partenerilor din Botoșani și Republica Moldova, să aplice efectiv pe proiecte integrate, simetrice sau cu aplicant de o parte a graniței și cu beneficiari de ambele părți.

 

După discuțiile pe ateliere a urmat o  “masă rotundă” lucrativă organizată în premieră absolută pentru ambele părți, dincolo de faptul că au avut ocazia să discute liber despre problemele din comunitățile lor cei prezenți  au identificat obiective reale pentru finanțări care le vor permite, din postura de parteneri, să producă schimbarea în comunitățile, instituțiile sau ONG-urile lor. Și totul, cu bani europeni, într-un procent covârșitor și cu o minimă contribuție proprie.

 

Întâlnirea nu a fost doar una tehnică, ci și una profund umană, cei prezenți la Forumul din Drochia nu au uitat de aniversarea nașterii lui Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean înfrățit cu Raionul Drochia, cel căruia Vasile Grădinaru, președintele raionului Drochia i-a transmis urări în plenul Forumului.

 

”Încă o dovadă a faptului că iată, dincolo de nevoile financiare ale fiecărei administrații publice, instituție sau ONG, și de o parte și de cealaltă a Prutului, există încă această nevoie reală de umanitate, solidaritate și bucurie comună în rândul celor care nu doar că împart aceeași limbă, dar pesemne că ... împart același suflet”,

Se arată în comunicatul celor de la ZM

Loading...
TREI deputați zice-se că se luptă la București pentru centura SF a orașului

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
(P) Să învățăm de la alții!

De câte ori ați auzit expresia „un antrenor are nevoie de trei ani pentru a alcătui o echipă valoroasă”? Probabil că de multe ori, de atât de multe ori încât a ajuns să fie considerată o sintagmă desuetă. De câte ori ați văzut-o pusă în practică în fotbalul românesc?

Dans sub umbrele susținut de niște tineri botoșăneni

Câțiva tineri au participat la o acțiune de promovare a serviciilor oferite de Centrul de Tineret Botoșani

5.000 de lei amendă pentru un şofer care a vrut să facă ilegal nişte bani „de buzunar” – FOTOGALERIE

Un tânăr, în vârstă de 35 de ani, a fost sancţionat cu o amendă de 5.000 de lei după ce a fost luat la rost de poliţişti.

Șefa femeilor liberale, vorbe dure: Acuzăm Guvernul PSD – ALDE de neglijență criminală

Un alt motiv pentru care membrii PNL de pretutindeni ies în stradă la proteste a fost expus de președintele Organizației Femeilor Liberale de la Botoșani, Mirela Saucă.

600 de comprimate INTERZISE descoperite în maşina unui tânăr de 24 de ani – FOTOGALERIE

Un tânăr de 24 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a fost oprit pentru un control de poliţiştii de frontieră botoşăneni.

Oamenii din Primăverii s-au dus și la prefectul care le-a dat o veste bună – VIDEO&FOTO

După ce au discutat cu primarul Cătălin Flutur, oamenii care au rămas pe drumuri, din cartierul Primăverii, au ajuns și la Prefectură.

Bursa locurilor de muncă pentru 34 de puşcăriaşi de la Botoşani

În  data de 21 noiembrie 2017, începând cu ora 11.00 Penitenciarul Botoşani organizează,”Bursa locurilor de muncă”, în parteneriat cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani. 

Sinistrații din Primăverii în fața primarului: La dv. aici în față tot este împodobit, noi unde facem Crăciunul? FOTO&VIDEO

Un grup de cetățeni din blocul în care a avut loc o explozie la mijlocul lui septembrie a ajuns astăzi la Primărie.

Accident aviatic şi turişti rătăciţi într-o pădure din Botoşani: PLAN ROŞU de intervenţie pentru pompieri

Pompierii botoşăneni vor pleca în căutarea şi salvarea unor persoane aflate într-o aeronavă prăbuşită, precum și a unor turiști care s-au rătăcit în pădurea Gorovei, comuna Văculeşti.

Loading...
Viceprimarul Cosmin Andrei: Îmi doresc să avem parte de un constructor serios

La deschiderea șantierului pentru construcția noului spital de boli paliative a fost prezent, din partea Primăriei Botoșani, viceprimarul Cosmin Andrei.

Comunicat PSD: Astăzi încep lucrările de construcție a primului spital din Botoșani din ultimii 30 de ani

Deputatul PSD Tamara Ciofu a anunțat astăzi, printr-un comunicat de presă, că au început lucrările la noul spital municipal de boli cronice și îngrijiri palitaive, care va fi ridicat în curtea Spitalului de Recuperare „Sf. Gheorghe” în urma unei investiții finanțată prin Compania Națională de Investiții, în valoare de 15,6 milioane lei.

Femeia care are milioane de euro pe mână: Eu, în România asta nu vreau să mai trăiesc

 

Una dintre cele mai puternice femei din mediul de afaceri botoșănean a avut o serie de cuvinte la adresa modului în care decurg lucrurile în acest moment, în țara noastră.

Elsaco a participat la Congresul Mondial al Apei

Valeriu Iftime, președintele Consiliului de Administrație al grupului de companii Elsaco,  Vlad și Șerban Iftime, directorii generali ai Vestra Industry și Elsaco ESCo, au participat în perioada 13-16 noiembrie la Congresul Mondial al Apei, eveniment organizat de IWA (Asociația Internațională a Apei) la Buenos Aires, Argentina. Cei trei au fost și reprezentanții ARA (Asociația Română a Apei) la acest eveniment.

Comunicat PNL: Senatorul Costel Şoptică, cere responsabilizarea victimelor hărţuirii sexuale

Senatorul PNL Botoşani, Costel Şoptică, solicită responsabilizarea victimelor hărţuirii sexuale, adresându-se în acest sens, printr-un document parlamentar, ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan.

Cristian Roman, din casa liberală: Ne dorim foarte tare să răsturnăm acest Guvern incompetent

Cristian Roman, din casa liberală: Ne dorim foarte tare să răsturnăm acest Guvern incompetent

Cel mai așteptat moment? Au început lucrările la noul spital al orașului – GALERIE FOTO 

Dimineața zilei de luni, 20 noiembrie 2017 a însemnat și startul lucrărilor la noul spital de boli paliative de la Botoșani, pentru care demersurile au început în mandatul fostului primar. 

Nişte comercianţi, care au omis să afişeze preturile unor produse, amendaţi zdravăn de jandarmi

Mai multe pieţe, târguri şi oboare au fost  scotocite de jandarmi zilele acestea.

ATENȚIE, protest de amploare la Botoșani : Aproximativ 1.000 de oameni anunțați în stradă

Unul dintre cele mai mari acțiuni de protest al acestui an este pe cale să se producă în după amiaza zilei de astăzi, luni, 20 noiembrie 2017.

Vitezomanii trași pe dreapta de polițiști, opt dintre ei lăsați pietoni

În perioada 17-19 noiembrie 2017, poliţiştii Serviciului Rutier – IPJ Botoşani, împreună cu poliţişti rutieri din cadrul poliţiilor municipale şi orăşeneşti, au desfăşurat acţiuni pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, în special a celor cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză.

Jandarmii ies să păzească protestul liberalilor

Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la manifestarea de protest autorizată care se va desfășura în această după-amiază în municipiul Botoșani, între orele 17.00 – 18.30.

Loading...
Sondaj
Credeți că ”revoluția fiscală” a Guvernului va aduce lucruri bune pentru Botoșani și România?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Am ajuns să locuiesc în acest apartament cunoscând-o pe Roxana Anușca de la PNL. Nu am plătit chirie, am fost lăsat să am grijă de apartament și să plătesc cheltuielile”, Andrei Leonte, fost consilier la cabinetul lui Florin ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6469 lei
USD
Dolarul SUA
3.9414 lei
CHF
Francul elveţian
3.9833 lei
GBP
Lira sterlină
5.2259 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5156 lei
XAU
Gramul de aur
163.6579 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2236 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4871 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9808 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0851 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1817 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6245 lei
Vremea
astăzi
Botosani
0 o C
Dorohoi
0 o C
Bucecea
0 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
0 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.