Ştiri
ȘASE pompieri au fost avansați în grad – FOTOGALERIE

Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani  sărbătoresc, astăzi, Ziua Pompierilor din România.

În cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 169 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealul Spirii, au fost depuse coroane de flori la monumentul eroilor pompieri din faţa sediului ISU Botoşani.

 

Totodată, în cadrul ședinței festive au fost citite mesajele autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.

 

În semn de apreciere pentru modul exemplar în care şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, au fost înaintaţi în grad înaintea expirării stagiului minim, un ofițer și cinci subofițeri, respectiv: în gradul de maior – Ionuț Nanu, în gradul de plutonier adjutant șef – Costică Obreja, iar în gradul de plutonier adjutant – Biana Elena Vițelaru, Cristian Mihai Gheorghiu, Constantin Iulian Mihai și Cristian Purice.

 

”Reamintim botoșănenilor că astăzi, până la ora 16.00, este Ziua Porţilor Deschise la subunităţile inspectoratului”,

Comunicat ISU Botoșani

Șefii județului și nu numai s-au înclinat în fața unor eroi – FOTOGALERIE

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Loading...
loading...
Loading...
Sondaj
Cine se face vinovat de explozia din strada Primăverii?
Proprietarul apartamentului
Furnizorul de gaz
Autoritățile
Firma care lucra în bloc la instalație
Altcineva
Declaraţia zilei
”Ați spus că nimic nu se întâmpla în lumea asta fără experți contabili. Eu vă spun următorul lucru: nimic nu se întâmplă fără ingineri. Clădirea asta, dacă nu era făcută de inginer, nu aveam unde ține întâlnirea”, ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.5987 lei
USD
Dolarul SUA
3.8593 lei
CHF
Francul elveţian
3.9685 lei
GBP
Lira sterlină
5.2095 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4329 lei
XAU
Gramul de aur
160.9047 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2172 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4830 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0692 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1259 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1762 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6181 lei
Vremea
astăzi
Botosani
12 o C
Dorohoi
12 o C
Bucecea
12 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
12 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.