Deseori apostrofat de publicul de pe „Municipal”, fostul jucător al FCM Dorohoi a făcut în victoria la limită cu Viitorul Constanţa cel mai bun meci al sezonului.
În minutul 60, Mihai Bordeianu a recuperat o minge în jumătatea gazdelor, a driblat, a avansat perpendicular spre poartă şi de pe stânga a întors mingea în mijlocul careului, de unde Moruţan a înscris în apropierea vinclului.
Mijlocaşul a povestit astăzi că a avut o stare specială în partida cu formaţia lui Hagi întrucât chiar înaintea meciului, când se afla în autocar, a fost înţepat de o albină.
„Am avut o stare de ameţeală, cel puţin la pauză eram ameţit total, nu ştiam ce-i cu mine, dar a fost bine. Acum se interpretează, dar aşa a fost să fie, nu neapărat că m-a înţepat viespea”,
Mihai Bordeianu, mijlocaş FC Botoşani.
Acesta crede că, în ciuda faptului că medieşenii ocupă penultimul loc în clasamentul Ligii 1, meciul de mâine, cu Gaz Metan, este unul dificil, iar pe el l-ar mulţumi şi un punct.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
DECIZIE: Toate restaurantele și barurile obligate să ofere gratuit un anumit produs clienților
Redacția Botoșăneanul
Apr 17, 2024
Sesiune de informare susținută la Dorohoi de polițiștii botoșăneni pe tema disparițiilor de minori
Redacția Botoșăneanul
Apr 17, 2024
EXPERTOPTIC vă așteaptă și în Botoșani - aici găsiți rame pentru ochelari de vedere
Redacția Botoșăneanul
Apr 17, 2024
Dosar penal pentru un tânăr după ce s-a crezut pilot de curse
Redacția Botoșăneanul
Apr 17, 2024
ANUNȚ Consiliul Local Botoșani convocat în ședință ordinară pe 25 aprilie 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 17, 2024