Trei femei au fost rănite, sâmbătă dimineaţă, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un TIR pe autostrada A4, pentru scoaterea victimelor fiind nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare, scrie News.ro.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină, sâmbătă dimineaţă, la un accident rutier petrecut pe A4, în apropierea sensului giratoriu de la intrarea în Agigea, după ce un autoturism a intrat într-un TIR. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de la ISU Dobrogea şi de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Pentru scoaterea celor trei femei din autoturism a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare. Conform reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă, una dintre persoanele rănite, în vârstă de 27 de ani, este în stare mai gravă, suferind un traumatism cranian, un traumatism de bazin şi un traumatism facial. Celelalte două femei aflate în maşină au fost diagnosticate cu traumatism cranian şi toracic. Victimele au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut accidentul.
Gabriela Erdic
Mar 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Corneliu Mihai, după ce DNA a răscolit spitalul: M-a durut și mă doare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 28, 2024
Vot împotriva organizării Zilelor Orașului în acest an: A picat, clar, bucurați-vă! - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024