Comentariul autorului
"Şi cum e? Pînă la urmă este de plecat în Italia sau mai bine ne chinuim acasă?" este întrebarea care mă sîcîie de vreo săptămînă şi căreia nu reuşesc să îi găsesc răspuns. M-am gîndit că am stat de vorbă cu patroni şi cu cerşetori, cu muncitori de şantier care văd oraşul doar dimineaţa şi noaptea, cînd vin şi pleacă de la lucru, cu femei care au grijă de bătrîni aşa cum probabil că nu ar avea niciodată de proprii lor părinţi şi mi-am dat seama că nici unul, dar chiar nici unul, nu mi-a spus că vrea să se stabilească în Italia. M-am gîndit şi la sutele de mii de români care realmente se prostituează în Italia. Şi cînd spun asta am în vedere sensul cît mai larg al cuvîntului, de la fetele care pleacă de acasă pentru muncă şi ajung să se culce cu italieni, doar-doar le iau de neveste, la femeile care şterg la fund octogenari şi la bărbaţii care-şi înşeală nevestele în camerele unde pun faianţă, Şi mai sînt şi multe altele care pot fi exprimate mai greu prin cuvinte şi mai curînd prin gesturi. Umilinţă? Sacrificiu? Şi cîte puţin dintre acestea. M-am gîndit şi că, dacă ar vedea ce fac şi cum fac românii în Italia, probabil că guvernul care încă ne conduce şi al său prim-ministru care acum se vrea preşedinte, nu prea ar mai trece la capitolul realizări ridicarea vizelor.
Mi-am amintit apoi de întoarcere. În decursul cîtorva zeci de ore botoşănenii se transformă din oamenii nimănui, din şantierişti care văd centrul Romei doar cînd pleacă şi vin de la lucru, din îngrijitori de bătrîni, în oameni care odată ajunşi în ţară încep să stîrnească invidia vecinilor sau a cunoscuţilor. Cei 6.000 - 7.000 euro pe care o femeie îi cîştigă într-un an, un an şi jumătate trăind alături de o "nonă", nu reprezintă mare lucru în Italia. Şi chiar dacă suma ar fi dublă sau triplă în Peninsulă tot român eşti şi asta o simţi cînd gestionarul te priveşte suspicios cînd îi dai o bancnotă de 100 euro fiindcă îi vine greu să creadă că mai sînt şi români cu ceva bani pe acolo. Sau cînd aştepţi un tren în gară, iar poliţiştii îşi caută treabă doar pe lîngă tine, în timp ce italienii se uită mai atent la buzunare. În schimb, pentru zecile de mii de oameni care trag o lună de un salariu de trei-patru milioane lei, începi să intri în categoria oamenilor cu bani.
Şi mi-am dat seama că, mai ales pentru tineri, situaţia este una fără ieşire: ori stai în ţară şi în cel mai fericit caz plăteşti rată la un amărît de apartament pînă ce-ţi pleacă odraslele la facultate, ori te prostituezi doi-trei ani în Italia şi rămîi marcat toată viaţa.
7:46 pm Miercuri, 19 August, 2009
intr-un fel ai dreptate, dar Italia nu e singura tara din lume in care pot imigra, locui, munci si a te umili. uneori ma gandesc ca romanilor le place ceea ce se petrece acolo, in loc sa se duca in Anglia sau Franta unde pot gasi un loc mult mai bun de munca si mult mai bine platit, un loc in care nu te simti atat de umil pentru simplul fapt ca esti roman. faptul ca italienilor le e scarba de romani e in mare parte vina noastra, a romanilor. exista oameni care muncesc cinstit, asa cum ai specificat si tu dar exista si rromi sau romani care ne fac tara de ras si cel mai dureros lucru e ca suntem catalogati toti la fel, nu sunt romani cu respect de sine si romani care se umilesc pentru 5 euro, pentru ei noi toti, romanii suntem la fel. Pacat!
Vorbe,vorbe goale. Hai sa nu-i bagam pe toti in aceeasi oala! Vorbesti, de parca toata lumea a venit la prostitutie,si parca in tara noastra la munca nu ar fi cea mai mare umilinta? Femei acasa la noi care lucreaza pentru italieni, si vin violate si molestate in tara lor, fara sa spuna ceva," ca isi pierd serviciul" de 200 de euro. Asta cum o puteti numi?? Nu e mai mare umilinta? Nu e chiar totul atat de negru in Italia. Este lume buna si lume rea ca peste tot in lume. Si nu toate femeile se prostituiaza. Si nici nu conteaza in care tara pleci, sau ca stai acasa. Omenia e lucru sfint,si omul sfinteste locul.CRACIUN FERICIT! Din Italia Elena