Interviuri
INTERVIU ministrul Gabriel Petrea: Fiind membru în Guvern pot să vă spun exact ce s-a întâmplat / Niciodată nu sunt destule doamne

În decembrie tocmai a împlinit 32 de ani, iar în ianuarie a devenit unul dintre cei mai tineri miniştri de după revoluţie. Este întruchiparea visului social-democrat, al junelui care a urcat în ierarhie nu pe trepte, ci cu liftul, ajungând să conducă Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social, calitate în care în luna martie a fost prezent la Botoşani, unde a participat la o întâlnire cu parlamentarii, şefii Prefecturii, ai Consiliului Judeţean, patronate şi sindicate.

Probabil că mai are şi alte calităţi, dar principala este aceea de preşedinte la Tineretul Social Democrat, iar în PSD a devenit o obişnuinţă ca primul TSD-ist al ţării să fie recompensat cu un post de ministru, fie el şi la un minister care nu are de împărţit fonduri, ci doar… vorbe. Atunci Botoșăneanul a realizat un interviu în exclusivitate cu Gabriel Petrea, iar declarațiile sale de pe 17 martie sunt privite în cu totul altă lumină acum, după declanșarea crizei guvernamentale. Mai ales că, de exemplu, nu a pomenit niciodată că la jumătatea anului va avea loc o evaluare a Cabinetului Grindeanu, cea care a dinamitat practic Puterea. Săpătmâna aceasta a fost unul dintre primii membri ai Guvernului care a anunțat că demisionează. Deocamdată însă n-a fost ”operaționalizată” nici o demisie, astfel încât, juridic vorbind, încă este ministru.

 

”Mai sunt în România drumuri naţionale, că la cele comunale nu putem să avem pretenţii, care nu au fost reabilitate”

 

-    Pe unde aţi venit la Botoşani, pe ce drum?
-    Pe drumul faimos despre care vorbeşte toată lumea, de la Târgu-Frumos, cu maşina.

 

-    A fost o şedinţă de Comisia de Dialog Social, dar primele probleme atacate au fost cele privitoare la drumuri şi apoi cele salariale.
-    Normal! Comisia de Dialog Social trebuie să fie o comisie care să dezbată toate problemele locale, nu doar partea de salarizare, dar discuţia despre drum, ca să o încheiem – oricum, bănuiesc că v-a spus dl. ministru al Transporturilor când a fost aici – s-au aprobat sau urmează să aprobăm în Guvern indicatorii tehnico-economici. Există un studiu de fezabilitate făcut cu finanţare de la Guvernul Ponta, dar care a stat pe masă şi nu s-a întâmplat nimic şi după ce aprobă indicatorii tehnico-economici se poate da drumul la licitaţie.

 

”Haideţi să nu…”

 

-    Circulaţi mult prin ţară în virtutea funcţiei, aţi mai văzut drumuri aşa de proaste?
-    Mai sunt. Din nefericire, mai sunt în România drumuri naţionale, că la cele comunale nu putem să avem pretenţii, care nu au fost reabilitate.

 

-    Ce impresie v-au făcut mediul social, patronatele după această întâlnire? Sunt probleme mai mari, mai mici decât în restul ţării?
-    Discuţiile cu confederaţiile sindicale şi patronatele reprezentative la nivel naţional sunt constructive, cu probleme pe care dumnealor le preiau din filialele locale, deci, practic ceea ce discutăm noi în întâlnirile pe care le avem cu aceştia sunt aceleaşi probleme care şi ei ni le-au prezentat aici, dar e bine să vadă că este o deschidere şi practic noi încercăm să rezolvăm, pe cât posibil, din aceste probleme. Este normal ca în această perioadă salarizarea unitară să fie subiectul principal pentru că este în dezbatere, este o lege pe care toată lumea o aşteaptă şi eu sunt conştient că într-o familie unul e profesor, altul e agent de poliţie sau unul e angajat în administraţia publică locală şi altul la o firmă privată, ştim că ei se uită unii la ceilalţi şi de asta le-am şi spus că ne dorim ca fiecare domeniu de activitate să fie respectat la adevărata sa valoare.

 

-    Conduceţi Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social, care tocmai de asta a fost înfiinţat, să asigure dialogul social şi transparenţa în administraţie. Mai putem vorbi de aceste lucruri în condiţiile în care celebra ordonanţă 13 a fost aprobată pe la 10-11 noaptea?
ministrul gabriel petrea-    Haideţi să nu…

 

”Anumite puncte din programul de guvernare trebuiau aplicate imediat”

 

-    Şi nu era trecută pe ordinea de zi!
-    În primul rând treaba cu ordonanţele de urgenţă este o chestiune exceptată de la dezbaterile publice şi de la discutarea în Comisia de Dialog Social, este o excepţie pentru urgenţe. Această ordonanţă a avut dezbatere publică şi televizată, ştiţi foarte bine. Faptul că a fost adoptată la o oră târzie s-a datorat strict avizului pe care trebuia să îl primim de la CSAT pe buget.

 

-    DNA-ul spune altceva, dar mă rog…
-    DNA-ul nu spune momentan nimic.

 

-    A trimis un comunicat cu mai multe precizări.
-    Eu nu vreau să vorbesc despre această justiţie televizată până n-o să avem un raport şi o decizie, haideţi să vedem faptele. Eu fiind membru în Guvern pot să vă spun exact ce s-a întâmplat. În prima parte a guvernării – pentru că acum lucrurile au intrat într-o normalitate – din cauza faptului că nu am preluat guvernarea aşa cum ne propusesem înainte de 31 decembrie, ci a durat puţin mai mult, anumite puncte din programul de guvernare trebuiau aplicate imediat şi în afară de acea şedinţă noi am mai avut şi altele care s-au terminat pe întuneric. La ora 17:00 a fost convocată şedinţa de Guvern, în speranţa că, dacă se termină CSAT-ul la 12:00 sau la 13:00, la cât s-a terminat, până la 17:00 are timp să ne trimită acel aviz. Avizul a venit la 20:30. Am intrat în şedinţa de Guvern, s-au adoptat bugetul şi acele ordonanţe.

 

”Apreciem instituţiile statului doar când dau decizii favorabile unor anumite grupuri”

 

-    Fără să fie trecută pe ordinea de zi (ordonanţa 13 – n.r.)
-    Păi, pentru că nu se ştia dacă Ministerul Justiţiei termină cu dezbaterile şi cu preluarea propunerilor. Au terminat, au intrat în procedură de urgenţă şi, să ne înţelegem, nu au fost trecute pe ordinea de zi ca şi cum nu voiam să se afle, se afla oricum, deci nu acesta a fost motivul. Ce s-a greşit, şi a conştientizat toată lumea, modul în care s-a comunicat ulterior pe această ordonanţă, a fost total greşit. Pentru că, dacă noi reuşeam să explicăm ceea ce s-a explicat după aceea, ceea ce s-a şi întâmplat, că acele decizii ale Curţii Constituţionale sunt obligatorii de implementat, aşa cum acum ni se cere să implementăm acele decizii ale Curţii privind salarizarea unitară la nivelul familiei ocupaţionale, la fel şi cu aceste decizii care îngrădesc practic anumite libertăţi ale unor oameni, trebuie implementate. Şi s-au văzut că au fost două decizii ale unor curţi de apel, cred că din Alba şi din Cluj, care au pus în aplicarea acea decizie şi au dat câştig de cauză acelor oameni. Faptul că nu s-a comunicat foarte bine şi nu s-a explicat necesitatea şi că totul a fost dus într-o direcţie total nefericită şi nefavorabilă nouă, ne-am asumat-o şi asta e. Acum vor intra în procedură parlamentară, oricum trebuie făcute pentru că, până la urmă, legea în România, că ne place, că nu ne place, trebuie respectată. La fel, la întrebările de astăzi privind Curtea Constituţională: eu înţeleg că apreciem instituţiile statului doar când dau decizii favorabile unor anumite grupuri şi atunci când ele dau decizii favorabile unor alte grupuri, ele nu mai sunt transparente, sunt corupte, dar eu cred că orice decizie a unei instanţe, indiferent că dă o decizie favorabilă sau nu, trebuie respectată şi luată în considerare şi aplicată.

 

-    Uitându-mă la tinerii care au căpătat funcţii după alegerile parlamentare, după ce a ajuns PSD la putere, stăteam şi mă întrebam dacă mai are vreo şansă un tânăr din România de a ajunge ministru, secretar de stat, şef de agenţie, director pe la o deconcentrată în afara soluţiei de a se înscrie în Partidul Social Democrat?
-    În primul rând să o luăm de jos în sus, poziţiile prin concurs n-au nici o legătură cu partidul. În al doilea rând, faptul că vrei să ajungi parlamentar sau ministru, trebuie să faci politică pentru că asta este democraţia în România, ne-am asumat lucrul acesta, există partide politice, ele candidează, merg în alegeri şi cele care câştigă primesc poziţii în Parlament şi dacă câştigă majoritatea, şi în Guvern. În momentul de faţă PSD are cei mai mulţi tineri aleşi locali, peste 3.000 la nivel naţional, are cei mai mulţi deputaţi până în 40 de ani, peste 40 şi cei mai mulţi miniştri tineri. Aşa că, dacă cineva are de gând să facă politică, este momentul – şi nu vorbesc acum doar de PSD – la toate partidele este o întinerire a cadrelor din partid.

 

-    Haideţi să vă spun cum este la Botoşani: cel mai în vârstă consilier judeţean este de la PSD, cel mai în vârstă consilier municipal este de la PSD.
-    Dar asta nu înseamnă că sunt şi tineri. Pentru că, dacă ne uităm în Parlament, aveţi şi Costel, şi Răzvan, doi tineri parlamentari, dar eu vă spun aşa…

 

ministrul gabriel petrea

 

 

”Ştiţi foarte bine că listele de la PSD au fost cu 85% nume noi”

-    Ei au fost pe locurile 4 şi 5, nu au fost pe locuri sută la sută eligibile.
-    Ba da, au fost pe locuri sută la sute eligibile, dar vreau să vă spun că eu, ca tânăr politician, nu vreau ca tinerii să îşi facă loc dând la o parte seniorii, eu vreau ca tinerii să îşi facă loc pe competenţă, să avem loc şi noi, şi seniorii, şi doamnele astfel încât în Parlament să fie o imagine identică cu imaginea societăţii. Şi eu cred că în momentul de faţă noi, cei de la PSD, am reuşit să promovăm atât de muţi tineri încât ei să fie reprezentaţi la adevărata lor valoare. Ştiţi foarte bine că listele de la PSD au fost cu 85% nume noi.

 

-    Tinerii aceştia, mă refer la liderii TSD, n-ar putea să lucreze şi în privat de exemplu? Imaginea care se creează este că se recompensează cu funcţii publice postul politic.

-    Preşedintele TSD Ialomiţa are firmă proprie de succes, deputatul de Ialomiţa a avut, acum nu mai are, firmă privată de succes, fără contracte cu statul. Avem persoane la TSD care nu lucrează la stat şi au companii sau firme proprii şi activează din dorinţa de a veni cu idei în îmbunătăţirea mediului de afaceri pentru că, până la urmă, trebuie să luăm expertiză de peste tot, cam asta este ideea. Dacă vrei să ai modificări legislative pe mediul de afaceri este foarte important ca aceste modificări să le faci cu oameni în cunoştinţă de cauză.

 

-    Aţi fost în 2013 la o şedinţă a organizaţiei judeţene a TSD şi aţi făcut atunci un apel aproape disperat: aduceţi d-le fete în partid!.
-    Da!

 

”Trebuie să existe la baza partidului un număr egal de fete şi de băieţi şi la asta lucrăm”

 

-    Acum sun destule fete în PSD?
-    Niciodată nu sunt destule doamne.

 

-    Nu?
-    Pentru că noi am militat foarte mult în ceea ce priveşte egalitatea de gen. Şi ca să poţi să promovezi tinere în toate poziţiile de lider la partid trebuie să existe la baza partidului un număr egal de fete şi de băieţi şi la asta lucrăm pentru că este un lucru foarte important ca organizaţia să creeze cadrul şi apoi să existe o masă critică necesară astfel încât din rândul fetelor să se promoveze lidere până la nivelul de conducere. Cred că acest lucru este foarte important şi s-a văzut şi acum, pe liste, că există mai multe doamne în Parlament decât au existat în mandatul precedent şi cred că uşor-uşor numărul de doamne va creşte pentru că sunt practic 50% din populaţie.


-    Şi domnişoare ar trebui, nu?
-    Şi domnişoare. Eu vorbesc de doamne în general pentru eu, la tineret, mă lupt pentru tinere, seniorii promovează doamnele pentru că, dacă societatea este formată din jumătate fete şi jumătate băieţi, este normal ca şi imaginea Parlamentului să fie identică cu a societăţii.

EXCLUSIV: Un antreprenor, fost director la municipiu, a ajuns consilier de ministru
Interviu Elena Udrea: N-am fost un ministru care a stat la cafele, ciunul care a încercat să îmbunătăţească viaţa locuitorilor din Botoșani

 

Loading...
loading...
Aduceti in partid mai multe competente ca Olguta, Firuta, Doinita si alte calamitati mai mult sau mai putin naturale.
16 iunie 2017, 12:50
Jivinele ciumiste cred ca mai pot prosti lumea...ii pot prosti numai pe cei care merita asta.
16 iunie 2017, 12:45
Loading...
Sondaj
Ar trebui modificat programul de funcționare al semafoarelor?
Da, vara să fie prelungit
Nu, să fie la fel tot anul
Nu sunt șofer
Declaraţia zilei
„Poate să vină cineva la examen care să fie deştept, să îl promoveze, dar el să fie pus pe furat şi nu vreau să dau explicaţii prin altă parte. Mă mai gândesc. Postul este prins în schema de personal, pot angaja, dar mă mai ...
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.5883 lei
USD
Dolarul SUA
3.9066 lei
CHF
Francul elveţian
4.0606 lei
GBP
Lira sterlină
5.0360 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5800 lei
XAU
Gramul de aur
162.7078 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2198 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.5110 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0951 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0880 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1758 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6170 lei
Vremea
astăzi
Botosani
20.2 o C
Dorohoi
20 o C
Bucecea
20.2 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
20 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.