Procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au efectuat, vineri, percheziţii la locuinţa primarului municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, au declarat, pentru Agerpres, surse judiciare.
Acestea nu au precizat dacă percheziţiile au fost făcute într-unul din dosarele mai vechi, în care primarul PNL al Botoşaniului este acuzat de fapte de corupţie sau într-un dosar nou.
Flutur este cercetat, din 2015, pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu, având ca rezultat obţinerea unui folos necuvenit.
Potrivit procurorilor DNA, Flutur, în calitate de reprezentant al Consiliului Local Botoşani, a concesionat, pe 23 septembrie 2009, o suprafaţă de 130,01 metri pătraţi, situată în zona ultracentrală a municipiului Botoşani, care avea destinaţia de alee pietonală, societăţii comerciale Belvedere SRL Botoşani, în scopul organizării şantierului aferent proiectului "Îmbunătăţirea produsului turistic prin extinderea şi modernizarea hotelului Belvedere", contrar unei hotărâri a Consiliului Local Botoşani emise în luna mai 2008, care prevedea că hotelul şi parcarea acestuia vor fi construite pe teren integral privat.
Procurorii DNA au stat câteva ore şi la biroul edilului şef, care nu a venit vineri la serviciu.
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024